Înscrieri la cursuri de actorie!

Am auzit că astfel de cursuri sunt tare la modă printre corporatiști, dar sincer, cred că ar fi excepțional să fie introduse în programa școlară. Cred că orice are nevoie de astfel de activități pentru că altfel riscă să o ia puțin razna. 

Cei de la Teen Media Academy au anunțat că au dat startul la înscrieri: 

”Odată cu sfârșitul verii, cursurile de actorie se întorc pe lista de priorități a bucureștenilor. Teen Media le aduce o bucurie și dă startul sezonului de înscrieri pentru grupele care vor începe în această toamnă!

Cursurile de actorie te ajută să faci primii paşi – fie către o carieră de actor, fie către descoperirea sinelui. După cinci ani de experienţă vrem să facem ceva mai mult: cursanţii noștri se vor întâlni cu un număr impresionant de profesionişti din domeniile teatrului şi filmului. În programă veți regăsi ateliere de dicţie-vorbire, pantomimă, improvizaţie, elemente de expresie non-verbală, mijloace de expresie în faţa camerei de filmat, cascadorie, clownerie, studiul textului dramatic și literar, studiul personajului. Vedeta cursului rămâne însă spectacolul de la final, care lasă o amprentă puternică în memoria participanților.

Cursurile de actorie teen media academy

 

 

 

 

Povestea Teen Media – gândeşte-te la acel ceva de care au nevoie toţi cei care trăiesc acum. De oameni. Pentru a te elibera de stres, pentru a ieşi din rutină, pentru a depăşi timiditatea sau frica de vorbit în public, pentru a deveni mai bun în ceea ce faci… ai nevoie de oameni. Alţi oameni care te vor ajuta şi te vor susţine. Şi ai nevoie de teatru. Pentru că teatrul este arta care te ajută să cunoşti cel mai bine omul: pe tine sau pe cei din jur. Aşa apare Teen Media Academy. Locul unde oamenii trăiesc într-o simbioză perfectă cu teatrul. 

Pentru mai multe detalii vizitați site-ul http://teenmedia.ro sau blog-ul http://cursurideactorie.wordpress.com/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s